Sorina a avut parte de un sfârșit tragic, concubinul irakian cu care locuia a ucis-o, la fel și pe mama ei. O prietenă de-ale ei a postat pe reţelele de socializare nişte imagini realizate în iulie, la o nuntă, cu doar câteva luni înainte de tragedie.
„În iulie, când după ani ne-am revăzut, ne-am îmbrăţişat cu bucurie, am râs şi amintiri dragi am depănat. Cât de nedrept, Sorina, ai plecat… Dumnezeu să îâi odihnească sufletul minunat”, a scris cea care a cunoscut-o într-un mesaj .
Maria Sorina Chivoiu Al Falahi avea 48 de ani şi era directoarea Centrului de Plasament “Pinocchio” din Capitală. Deşi nu era mamă, în ultimii 20 de ani, Sorina Chivoiu a avut grijă sute de copii fără părinţi , care au plâns-o când au aflat că aceasta a fost ucisă cu bestialitate. Ea era căsătorită cu Mohamad Abdel Aziz Ammar Al Falahi de aproape 8 ani. Bărbatul, irakian cu cetăţenie norvegiană, era cu 2 ani mai mare decât ea.
Ieri după-amiază, partenerul de viață al Sorinei Chivoiu a devenit violent după ce a aflat că aceasta l-ar fi înşelat. Într-o criză de gelozie, irakianul le-a înjunghiat mortal pe cele două femei în apartamentul lor din Buftea. Soacra asasinului, o bătrână de peste 70 de ani, venise de la Focşani să aibă grijă de fiica ei, care suferise un accident, relatează observator.tv.
Tot el a fost cel care a sunat la 112 și și-a recunoscut faptele. El a spus într-o limbă română stricată: “Omorât fata şi mama”, după care a închis telefonul. La fața locului a ajuns un echipaj SMURD, dar și unul de Poliţie de la Ordine Publică şi cu un poliţist de la Judiciar, care era de serviciu la Poliţia Buftea şi a auzit apelul. Poliţistul de la Judiciar a fost cel care a discutat primul cu criminalul, care aştepta în faţa blocului și care avea încă în mână cuţitul cu care comisese crimele. Când a ajuns lângă bloc, poliţistul a scos, preventiv, pistolul.